Nikolai Alexandrovici Berdiaev (în rusă Николай Александрович Бердяев; n. , Kiev, gubernia Kiev(d), Imperiul Rus – d. , Clamart, Seine, Franța) a fost un filosof rus care s-a ocupat, între altele, de filosofia religiei. Este un reprezentant al existențialismului.
S-a născut la Kiev într-o familie din aristocrația militară. La 14 ani citește Critica rațiunii pure a lui Kant și Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Urmează școala de cadeți din Kiev și apoi Universitatea, unde se împrietenește cu Leon Șestov. Începând din 1894 se apropie de marxism. În 1901 este deportat la Vologda, în nord, împreună cu mai mulți studenți social-democrați, dar perioada marxistă a lui Berdiaev se apropie de sfârșit. În lucrarea sa Cunoașterea de sine. Încercare de autobiografie filozofică spune: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din afară, ci dinăuntru, și îmi provoacă chinuri.”
Devine preocupat de filosofia religiei. În 1907 se mută la Moscova, unde înființează o „Societate filozofico-religioasă”, citește opera lui Vladimir Soloviov și călătorește. În 1916 fondează revista Puti (Calea). Devine profesor de filosofie și istorie la Universitatea din Moscova, dar la scurt timp este arestat și anchetat de serviciile de securitate sovietice. În septembrie 1922 Berdiaev este exilat de regimul bolșevic, din motive ideologice, împreună cu încă 25 de intelectuali. Se stabilește pentru doi ani la Berlin, unde întemeiază o „Academie Rusă de Filosofie Religioasă”. În 1924 se mută la Clamart, lângă Paris, ține conferințe în mai multe țări, publică lucrări. Universitatea din Cambridge îi conferă titlul de „Doctor în teologie honoris causa”.
|titlelink=
(ajutor)
|titlelink=
(ajutor)
<ref>
invalidă; numele "9d327ddbb128dd185a23543269ae10cf" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
|titlelink=
(ajutor)