« Non m'arricordu quandu, però abbastanza prestu, cuminciai u mi rendu cuntu ca l'unica lingua [bona pe tuttu u mundu] avarrìa u jè neutra, e no una chi apparteni a ncuna d'i nazioni chi mo esistinu... Pe nu pocu i tempu fu attiratu d'i lingui antichi, e m'ammagginava ca nu jornu potìa cuminciari a viaggiari p'o mundu, e cu discurzi appassiunati convincìri all'òmani u rispigghjanu una di sti lingui pe l'uso cumuni. Doppu, non m'arricordu cchjiù comu, arrivai u penzu ca chistu non era possibili, e cuminciai u m'ammaggiunu na lingua artificiali NOVA. » | |
(L. L. Zamenhof nt'a lìttara a Nikolai Afrikanovich Borovko)
|
L'esperantu è na lingua artificiali criata tra u 1872 e u 1887 d'u mèdicu polaccu Ludwik Lejzer Zamenhof. I scopi di sta lingua sugnu a parità di tutti i lingui chi si poti avìri sulu grazzi all'usu i na lingua neutra, e non usandu na lingua chi jè proprietà di nu populu. Quindi non è lingua ufficiali nta nudja[1] nazzioni. U nomi "esperanto" veni d'u pseudonimu chi usava Zamenhof quandu firmava: Doktoro Esperanto (Dottori Speranti, chi spera). Zamenhof prima a chjamava Lingvo Internacia (pron. /lingvo internazìa/) chi voli diri "lingua nternazziunali".
Zamenhof campava a Białystok, na città chi mo è nta Polonia, ma prima era ufficialmenti nt'o territoriu i l'Imperu Russu. Nta sta città pe motivi storici nc'eranu quattru populi diversi: russi, polacchi, tedeschi e ebbrei, ognunu c'a lingua soi, e ognunu in disaccordu cu l'atru. Comu scrissi nt'a na lìttara[2], Zamenhof suffrìa nta Białystok, anduvi si potìa capisciri megghju ca nta atri posti u problema linguisticu e i differenzi chi cria. Nu jornu lejìu i scritti "svejcarskaja" (portineria) e "konditorskaja" (pasticceria) e nci vinni a penzata ca c'u suffissu "-skaja" si potenu formari tanti paroli chi indicanu posti anduvi si faci ncuna cosa (putihgi o posti anduvi si faci nu lavuru [1]): stu meccanismu di suffissi (e prefissi) fu poi una d'i caratteristichi i l'esperantu. Cuminciau quindi u pensa a na lingua artificiali (chi quindi non apparteni a nudju popolu) e criau na prima versioni cu l'aiutu i certi cumpagni i scola, chi poi però abbandunaru u proggettu. Furu d'aiutu i lingui chi Zamnehof parrava tutti i jorna (polaccu, russu) o chidji chi studiava (francisi, tedescu, nglisi, grecu, latinu, ebbraicu). Quandu cuminciau l'università nt'a Russia, pàisa, preoccupatu pe sta distrazzioni d'u figghju, vrusciàu u primu proggettu i lingua nternazziunali. Quandu Zamenhof tornàu, tornau a lavurari o proggettu, criàndu vari lingui sempri cchjù raffinati, finn'a quandu nt'o 1887 a pubblicàu nt'o Primu libbru (Unua libro), pubblicatu c'u pseudonimu "Doktoro Esperanto" (Dotturi Speranti, chi spera).
Viàtu doppu a pubblicazzioni i l'Unua libro a lingua si diffondìu tra l'intellettuali e genti cumuni. Nt'o 1905, a Boulogne-sur-Mer (Francia) nci fu u primu congressu esperantista, e fu fatta a "Dichiarazzioni i Boulogne" chi definìa l'esperantismu. I stu momentu in poi a comunità esperantista fici a storia i l'esperantu, e no cchjù Zamenhof, mentri i congressi esperantisti continuaru ogni annu, finn'a mo (a parti i l'anni d'i Guerri Mondiali). N'atru congressu storicu fu chidu i Praga d'u 1996, anduvi fu scrittu u "Manifestu i Praga", chi tratta megghju a filusofia d'u movimentu.
Simboli di l'esperantu | |
---|---|
A tradizionali Verda Stelo (Stidja Virdi) | A bandera c'u simbulu Jubilea |
I megghju riassunti d'a filusofia esperantista su' a Dichiarazzioni i Boulogne, ma soprattuttu u Manifestu i Praga.
L'idea fu chidja u si faci na lingua facili u si mpara (si spendinu pocu sordi e tempu), e neutra pe l'usu nternazzionali, apparandu tutti i nazzioni (cunquistati e cunquistaturi). Siccomu avarrìa u jè usata sulu pe sacunda lingua sulu quandu si parra cu furasteri si sarvarrènu i lingui 'n perìculu e si eliminarrenu i vantaggi i cu nescìu nt'a nazzioni chi esporta a lingua (a nazzioni forti), chi parra megghju i l'atri. È forzi l'unica lingua chi poti èsseri candidata comu lingua franca nta l'Unioni Europea - pecchì è già canusciuta e usata d'a fini d'u 1800 - sparti d'u nglisi, chi però non è neutru e duna vantaggiu a Regnu Unitu[3].Quindi, vantaggi senza prezzu pe na nazzioni sula, mentri cu l'esperantu si vorrìa u si mentinu tutti o stessu livellu.
Nu modellu chi certi esperantisti vorrenu è: nu eventuali dialettu (o lingua locali) u si parra cu i paisani, na lingua ufficiali p'a nazzioni propria, e l'esperantu p'o mundu.
A bandera tradizzionali i l'esperantu rappresenta a filusofia i sta lingua: è virdi, e subb'all'angulu atu a sinistra àvi na stidja virdi a cincu punti nta nu riquadru jancu. U virdi significa speranza p'o futùru, u jancu a paci, e a stidja a cincu punti i cincu continenti abbitati uniti. N'atru simbolu famosu è u Jubilea, na bandera janca cu dui "e" simmetrichi e virdi chi rappresentanu u mundu. Puru nta sta bandera i culuri jancu e virdi significànnu paci e speranza p'o mundu.
L'alfabbetu i l'esperantu usa 22 lìttari di l'alfabbetu latinu:
cchjù àtri sei lìttari formati medianti nu signu:
In totali, sugnu 28 lìttari. Pe ogni lìttara nc'è sulu nu sonu, e ogni sonu poti esseri scrittu sulu medianti na lìttara, e no cchjù. L'accentu di ogni parola cadi subb'a penultima vocali sempri; nci sugnu dui menzivocali (j e ŭ) chi formanu dittonghi si su' vicini all'atri vocali e non pìgghjanu mai l'accentu, e quindi no su' cuntati quandu si faci a divisioni n sìllabi.
I littari i l'esperantu e a pronuncia loru sacundu l'alfabbetu foneticu nternazziunali:
Aa | Bb | Cc | Ĉĉ | Dd | Ee | Ff |
[a] | [b] | [ts] | [ʧ] | [d] | [e] | [f] |
Gg | Ĝĝ | Hh | Ĥĥ | Ii | Jj | Ĵĵ |
[g] | [ʤ] | [h] | [x] | [i] | [j] | [ʒ] |
Kk | Ll | Mm | Nn | Oo | Pp | Rr |
[k] | [l] | [m] | [n] | [o,ɔ] | [p] | [r] |
Ss | Ŝŝ | Tt | Uu | Ŭŭ | Vv | Zz |
[s] | [ʃ] | [t] | [u] | [w] | [v] | [z] |
U dottori Zamenhof era poliglotta e quindi criàu na grammatica facili pigghjandu ispirazioni di tanti lingui naturali parrati, i 'duvi vèninu paroli e reguli i grammatica. Siccomu nenti fu mbentatu, assai perzuni preferiscinu u chjamanu sta lingua "pianificata". Era affascinatu d'a flessioni minima d'a lingua nglisi, chi ispirau a flessioni d'i verbi, cu differenzi mportanti.
L'articulu è unu sulu (non cangia per generi e nùmaru), e jè determinativu (la). Si ncuna cosa è indeterminata, basta nomm'u si menti l'artìculu:
I pronomi perzunali sunnu i seguenti:
Esperanto | Calabbrisi Centru-Meridiunali |
---|---|
mi | io |
vi, ci[4] | tu |
li | idju |
ŝi | idja |
ĝi | pronomi p'a terza perzuna sing. senza sessu |
ni | nui |
vi | vui |
ili | idji |
oni | si (impersonali[5]) |
Ogni parola è formata i na diricata, o puru cchjù di una misi anzemi (agglutinazzioni). A stessa diricata poti apparteniri a nu tipu grammaticali a sacundu i l'urtima vocali soi. Pigghjamu a diricata "muzik-":
Cusì, canuscendu una sula i sti paroli, quandu si ncuntra n'atra si capisci u significatu.
Tutti i verbi su regulari. I modi e tempi d'i verbi si distìnguinu sulu d'i desinenzi, senza u si usanu ausiliari p'o modu verbali; i desinenzi non cangianu a sacundu d'a perzuna verbali, ma sulu a sacundu d'u modo e d'u tempu[6]. È forzata quindi a presenza d'u soggettu: "Mi vidas" significa "Io viu", "Pascali vidas" significa "Pascali vidi". Non servi u soggettu sulu si u verbu è impersonali: "Pluvas" = "Chjòvi".
Tabella riassuntiva d'i terminazzioni d'i tempi verbali:
Tempu verbali: terminazzioni | Esperantu | Calabbbrisi Centru-Meridiunali |
Diricata: - | ir- | ji-/va- (irregulari) |
Infinitu: -i | iri | jiri |
Indicativu presenti: -as | iras | (io) vaju (tu) vai, (idju/idja) vaci, ... |
Indicativu passatu: -is | iris | (io) jia, (tu) jivi, ... / (io) jivi, (tu) jisti ... |
Indicativu futuru: -os | iros | (io) vaju, (tu) vai, ... (significatu futuru) |
Condizzionali: -us | irus | (io) jarrìa, (tu) jarrìssi... |
Volitivu: -u | iru | (fussi/chimmu u) vai!, (fussi/chimmu) u vaci!, (fussi/chimmu) u vannu! ... |
Nc'è puru a coniugazioni composta, chi si forma cu i participi misi anzemi o' verbu èsseri ("esti").
L'aggettivu poti veniri prima o doppu d'u nomi:
U plurali di verbi e aggettivi si forma sulu mentendu na "-j" a fini parola:
Siccomu a lìttara "j" è na menzavocali, l'accentu resta subb'a stessa vocali anduvi si trova o singolari:
Si nu nomi (e l'aggettivi soi) è complementu oggettu, allura si aggiungi na "-n" a fini. Si poti cusì cangiari l'ordini d'i paroli senza u si perdi u significatu d'a frasi (cangia sulu l'enfasi):
St'aggiunta d'a terminazzioni "-n" si chjama accusativu, e vali puru p'e pronomi perzunali, pemm'u si formanu i pronomi perzunali oggettu:
L'aggettivi non ànnu generi femminili e maschili, ambeci i nomi chi indicanu esseri i sessu femminili finiscinu cu "-ino":
Tutti i nomi chi non indicanu perzuni o animali su neutri.
I paroli su di origini indoeuropea, ma a grammatica si avvicina i cchjù a lingui non indoeuropei, comu u turcu, u giapponisi o u finlandisi, pecchì àvi caratteristichi agglutinanti. Comu lingua artificiali è classificata lingua d'aiutu nternazzionali (scopu u rendi cchjù facili i comunicazzioni tra i nazzioni).
I diricati chi formanu i paroli furu pigghjati soprattuttu dî: lingui germanichi (tedescu e nglesi...), lingui neolatini (francisi, spagnolu, italianu, latinu...) e lingui slavi (polaccu, russu...). Ncunu sempiu di parola e a lingua d'origgini su scritti ccà sutta. U si teni cuntu ca i vocali a fini parola indicànnu a categoria verbali (-o ìndica nu nomi, -e n'avverbiu, -i nu verbu, -a n'aggettivu):
I paroli cchjù recenti veninu di lingui puru non (indo)europei. Pigghjamu pe esempiu:
O lingui non famosi (attraversu i lingui nazzionali):
Però in generali, a maggioranza dî paroli veninu dî famigghji linguistichi montugati prima.
Ad ogni diricata, sparti d'a vocali chi indica a categurìa grammaticali, si ponnu aggiungìri puru atri diricati, oppuru suffissi o prefissi u si cangia u significatu:
N'esempiu di agglutinazioni perticolari su' i correlativi, paroli formati cu cincu prefissi e novi suffissi, e chi apparteninu a diversi parti d'u discurzu grammaticali. Servinu pe domandi, risposti, indicazzioni, ecc.
+ | KI- dumanda/congiunzioni |
TI- indicazzioni |
NENI- mancanza |
I- non definitìzza |
ĈI- ogni |
---|---|---|---|---|---|
-U unità |
KIU quali? ... (chidju) chi... |
TIU chidju |
NENIU nudju |
IU ncunu |
ĈIU ognunu |
-E postu, vanda |
KIE adduvi? ...adduvi... |
TIE djà |
NENIE a nudja vanda |
IE a ncuna vanda |
ĈIE nzonduv'è (a tutti i vandi) |
-AM tempu |
KIAM Quandu? ... chidju tempu chi... |
TIAM tandu |
NENIAM mai |
IAM ncuna vota |
ĈIAM sempi |
-O cosa non canusciuta |
KIO Chi? ... chidja (cosa) chi... |
TIO chidja cosa |
NENIO nenti |
IO ncuna cosa |
ĈIO tuttu, ogni cosa |
-EL modu, manera |
KIEL comu? ... comu... |
TIEL accussì |
NENIEL i nudja manera |
IEL i ncuna manera |
ĈIEL in tutt'i maneri |
-OM quantità |
KIOM quantu? ...quantu... |
TIOM chidja quantità |
NENIOM i nenti |
IOM na parti, na quantità |
ĈIOM tuttu quantu |
-AL motivazzioni |
KIAL pecchì? ...(chidju motivu) chi... |
TIAL chidju motivu |
NENIAL nudju motivu |
IAL pe ncunu motivu |
ĈIAL pe tutt'i motivi |
-ES possessu |
KIES (d)i chi/cui? ...(d)i chi... |
TIES (d)i chidju |
NENIES (d)i nudju |
IES (d)i ncunu |
ĈIES (d)i tutti |
-A tipu, manera |
KIA i chi tipu? ...(chidju tipu) chi... |
TIA chidju tipu |
NENIA i nudju tipu |
IA ncunu tipu |
ĈIA ogni tipu |
Nu pezzu curtu, ma chi ammustra assai caratteristichi i l'esperantu è u Patri nostru, chi ccà sutta è in esperantu, e poi nta na traduzzioni:
Esperantu | Calabbrisi di Rumbiolu (VV) |
---|---|
Patro nia, Kiu estas en la ĉielo, | Patri nostru, chi si nt'o celu, |
sanktigata estu Via nomo. | u nomi Toi u jè santificatu, |
Venu Via regno, | u veni u regnu Toi, |
fariĝu Via volo, | e pemm’u jè fatta a volontà Toi, |
kiel en la ĉielo tiel ankaŭ sur la tero. | comu nt'o cielu, cusì subb’a terra. |
Nian panon ĉiutagan donu al ni hodiaŭ | Dandi oi u pani nostru d’ogni jornu, |
kaj pardonu al ni niajn ŝuldojn, | e càcciandi i debbita nostri, |
kiel ankaŭ ni pardonas al niaj ŝuldantoj. | comu nui nc'i cacciamu e debbitura nostri. |
Kaj ne konduku nin en tenton, | e no ndi portari nt'a tentazzioni, |
sed liberigu nin de la malbono. | ma libbaràndi d'u mali. |
Amen. | Amen. |
Nta sti pocu righi si ponnu vidiri usati verbi all'indicativu e volitivu, e (evidenziati) correlativi, u prefissu d'u contrariu mal- e atri suffissi, comu -igi (rendiri, fari diventari): l'aggettivu libera (libbaru/a) diventa liberigi (libbarari, rendiri lìbbaru).
L'esperantu veni usatu pe traducìri operi di atri lingui naturali, ma puru pemm'u si scrivi direttamenti (poesii, e prosa) dandu dimostrazzioni ca poti èsseri na lingua "viva". I circuli esperantisti (a 'ssai di perzuni chi aderiscinu su' giuvani) si riuniscinu e fannu inizziativi i tutti i tipi parrandu esperantu.
Nci su' proposti u si usa l'esperantu comu lingua franca nta l'Unioni Europea[7] pecchì si evitarrìa u si spendi u 40% d'u bilancio pe traduzzioni[8], senza u s'avvantaggia nudja nazzioni.
U messali cattolicu fu puru traduciutu ufficialmenti in esperantu. I papi danno l'aguri i Natali e Pasca in esperanto, nt'o salutu Urbi et orbi[9].
A San Marinu l'esperantu è a lingua di l'Accademia Nternazziunali d'i Scienzi (Akademio Internacia de la Sciencoj)[10].
All'Olimpiadi di Pechinu d'u 2008 l'esperantu fu una d'i pocu lingui ufficiali p'a diffusioni d'i notizzi olimpichi[11].