| Virgil Diaconu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (75 de ani)  Râmnicu Sărat, Râmnicu-Sărat, România |
| Părinți | Gheorghe Diaconu Elisabeta Diaconu |
| Cetățenie |  România |
| Religie | ortodoxă |
| Ocupație | scriitor, poet, publicist, critic literar |
| Locul desfășurării activității | Pitești |
| Limbi vorbite | limba română |
| Studii | Școala militară de ofițeri din Sibiu, Școala Tehnică de Proiectanți Auto Colibași |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1968 - prezent |
| Mișcare/curent literar | postmodernism |
| Specie literară | poem, eseu, poezie, proză, critică literară |
| Operă de debut | 1. 1968 - poezie în revista Argeș 2. 1976 - placheta de poezie Departele Epimenides 3. 1980 - volumul de poeme Depărtarea lăuntrică |
| Opere semnificative | volumul de poeme Lepre și sfinți |
| Note | |
| Premii | 2008 - Premiul Cezar Ivănescu pentru autorul anului acordat de către Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România |
| Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990 | |
Modifică date / text  | |
Virgil Diaconu (n. 28 noiembrie 1948, Râmnicu Sărat) este un scriitor, poet, publicist, critic literar român, membru al Uniunii Scriitorilor din România începând din anul 1990.
Este fiul lui Gheorghe și al Elisabetei Diaconu. În anul 1952 întreaga familie se stabilește în orașul Pitești. A urmat Școala militară de ofițeri din Sibiu (1969) și a absolvit Școala Tehnică de Proiectanți Auto Colibași, Pitești (1974).[1] Este membru al Uniunii Scriitorilor din România începând din anul 1990.[1] A lucrat ca proiectant principal la Arpechim Pitești (1972-1989). A fondat la Pitești revista RA (1981, cinci numere), iar după ’89 revista de cultură Solstițiu (ianuarie 1990, împreună cu câțiva prieteni), Săgetătorul, suplimentul literar săptămânal al cotidianului „Argeșul” (ianuarie 1997), revista Cafeneaua literară (ianuarie 2003), editată de Centrul Cultural Pitești, pe care o conduce.[1] A fost directorul Societății literare, suplimentul cotidianului „Societatea argeșeană” (2004-2006). Din 1999 lucrează, ca redactor presă, la Centrul Cultural Pitești. Între anii 1965-1985 a participat, sporadic, la ședințele Cenaclului literar Liviu Rebreanu al Casei de Cultură Pitești, iar în perioada 1965-1972 la ședințele Cenaclului literar Albaștri al Casei de Cultură a Studenților din Pitești. În anul 2005 a citit la Cenaclul Euridice din București, condus de Marin Mincu, iar din 2003 conduce Clubul Cafeneaua literară, pe care l-a înființat în cadrul Centrului Cultural Pitești, unde lucrează.[1]
Debut absolut în poezie: revista Argeș nr. 10/1968.
A colaborat la aproape toate revistele literare importante: Vatra, Familia, Convorbiri literare, Poezia, Hyperion, Poesis, Contemporanul, Arca, Dacia literară, Luceafărul, Calende, Echinox, Tribuna, Argeș, Litere, Reflex, Bucovina literară, Revista nouă, Banat, Ardealul literar și artistic, Provincia Corvina, Axioma, Spiritul critic, Pro saeculum, Antares, Porto Franco, Suplimentul literar al Scânteii tineretului, Universitas, Săgetătorul, Societatea literară, Criterii literare etc. În antologia de eseuri dedicate operei lui Mihai Eminescu, Chipurile poetului, Editura Carminis, Pitești, 2001, coordonator M.M. Bădescu, a publicat eseul „Receptarea actuală și destinul poeziei lui Mihai Eminescu. Celălalt Eminescu” (pp. 42-49), unde semnează și cuvântul înainte al volumului. A mai publicat poezie în antologia Ultima generație, primul val, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2006, în Pagini literare.ro, Editura Forumului European al Revistelor Literare, 2007, ucurești.
