![]() |
---|
Scarlat Lambrino | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 16 august 1891 București |
Decedat | 30 august 1964 Lisabona |
Căsătorit cu | Marcelle Lambrino |
Naționalitate | ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | istoric ![]() |
Limbi vorbite | limba română limba franceză[2] ![]() |
Activitate | |
Domeniu | Istorie antică, arheologie |
Instituție | Școala Română din Roma Muzeul Național de Arheologie Universitatea din București Universitatea din Lisabona |
Organizații | Academia Pontificală Romană Academiei de Științe din Lisabona[1] |
Modifică date / text ![]() |
Scarlat Lambrino (n. 16 august 1891, București – d. 30 august 1964, Lisabona) a fost un istoric român, membru corespondent al Academiei Române (din 1934).[3] Scarlat Lambrino a fost absolvent al Liceului Lazăr din București.[4]
S-a format la Sorbona ca istoric și epigrafist și și-a luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923 și 1925 s-a aflat printre membrii Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses. A urmat o activitate rodnică de aproape 20 de ani desfășurată la Universitatea din București.[1]
A fost șef de săpături pe șantierul arheologic de la Histria (1928-1940) iar în perioada 1 august 1938 - 20 iulie 1940 a fost și director al Muzeului Național de Arheologie,[5] înainte de a fi numit director al Accademia di Romania din Roma (1941-1947).[6]
În 1947 autoritățile comuniste de la București au închis Accademia di Romania. La solicitarea Universității din Lisabona, profesorul Scarlat Lambrino a plecat la catedra de epigrafie de acolo, unde și-a continuat și încheiat cariera.[7]
După ce a plecat în exil în Portugalia, fugind de regimul instaurat în România comunistă, Scarlat Lambrino a colaborat la principalele reviste de specialitate portugheze: Arqueólogo Português, Revista da Faculdade de Letras de Lisboa, Bulletin des Études Portugaises ș.a.[8] În Portugalia, Scarlat Lambrino a publicat o serie de studii despre religia celților în peninsula iberică.[9]
Soția sa, Marcelle Lambrino, a publicat studiul Les vases archaïques d’Histria.[10]