Odontologia este o ramură a anatomiei, care se ocupă cu studiul dinților, al bolilor dinților și ale țesuturilor învecinate, care implică studiul, diagnosticul, prevenția și tratamentul bolilor cavității bucale.[1]
Ca specialitate stomatologică, odontologia se ocupă de tratarea lezunilor carioase ale dinților, precum și a celor necarioase, care pot fi fracturi, distrofii sau leziuni de uzură dentară.[2]
Această terapie de restaurare dentară este o latură a proteticii, care restabilește integritatea dinților naturali. Restaurările protetice pot fi directe, prin obturații, sau indirecte, atât unidentare cât și pluridentare, prin incrustații, coroane sau punți.[2]
Specialistul în odontologie, care practică odontologia, se numește odontolog[3], iar în limbajul informal, dentist.