Emil Petrovici | |||
125 de ani de la naștere | |||
Date personale | |||
---|---|---|---|
Născut | 4 ianuarie 1899 Begheiți, Comitatul Torontal ![]() (astăzi Torac, Districtul Banatul Central, Regiunea Autonomă Voivodina, Serbia) | ||
Decedat | 7 octombrie 1968 (69 de ani) Bucerdea Grânoasă, județul Alba, ![]() | ||
Naționalitate | ![]() | ||
Cetățenie | ![]() ![]() | ||
Ocupație | lingvist | ||
Limbi vorbite | limba română ![]() | ||
Activitate | |||
Educație | Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității Daciei Superioare din Cluj, Sorbona, Universitatea din Sofia | ||
Lucrări remarcabile | „Atlasul lingvistic român” | ||
Cunoscut pentru | studiul foneticii și fonologiei, a onomasticii și a dialectologiei române, precum și a relațiilor lingvistice româno-slave | ||
Premii | Om de știință emerit Premiul de Stat (1953, 1962[1]) | ||
| |||
Modifică date / text ![]() |
Emil Petrovici (n. 4 ianuarie 1899, Begheiți, comitatul Torontal – d. 7 octombrie 1968, Bucerdea Grânoasă, județul Alba) a fost un lingvist român, delegat la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.
A fost fiul preotului român ortodox Vichentie Petrovici (n. 1863) din Toracu Mic, azi în județul Timiș și al Paulinei (n. 1868), născută Oprean, fiica preotului ortodox român Ștefan Oprean din Nerău, județul Timiș, căsătoriți în anul 1886. S-a ocupat de studiul foneticii și fonologiei, a onomasticii și a dialectologiei române, precum și a relațiilor lingvistice româno-slave. A urmat cursurile liceale la Brașov și Oradea (1908-1916), apoi Seminarul Teologic Ortodox din Arad (1916-1918). Înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Cluj, aparține primei promoții de studenți de după Marea Unire. Își completează studiile ca bursier în Franța, la Sorbona, obținând licența în litere (1926). Devine apoi asistent la Laboratorul de fonetică experimentală de pe lângă Muzeul Limbii Române din Cluj, ulterior conducător al acestuia. Își susține, sub conducerea lui Sextil Pușcariu, teza de doctorat intitulată De la nasalité en Roumain (1930). Urmează studii de specializare în slavistică la Universitatea din Sofia. Emil Petrovici a fost profesor la catedra de slavistică a universității clujene, șef de catedră la Universitatea din București și apoi la cea din Cluj, director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj. Lucrarea sa de căpătâi rămâne Atlasul lingvistic român, partea a II-a, pentru care a întocmit un chestionar cuprinzând 4800 de poziții, cu care a efectuat, între anii 1930 și 1938, 88 de anchete lingvistice (trei dintre ele, consacrate dialectelor sud-dunărene, fiind realizate de Ștefan Pașca și Theodor Capidan).
A decedat în accidentul feroviar de la Bucerdea, soldat cu 22 de morți.
După moartea sa tragică, publicarea materialului dialectal rezultat din ancheta pe care a efectuat-o a fost reluată de către elevii săi, Ioan Pătruț și Ion Mării.