Concept din 1984

Colonizarea Lunii este un proiect propus pentru crearea unei comunități umane permanente (sau ale unei așezări robotizate[1]) pe Lună.

Recentele cercetări indică că apa ar putea fi prezentă în cantități notabile la polii lunari, acest fapt reînnoind interesul pentru satelitul Pământului. Coloniile polare ar putea evita, de asemenea, problema nopților lunare lungi, aproximativ 354 de ore[2], un pic mai mult de două săptămâni, și să profite de Soarele continuu, cel puțin în timpul verii locale (nu există date pentru iarnă încă)[3].

Locuirea umană permanentă pe un corp planetar altul decât Pământul, este una dintre subiectele cele mai prevalente ale science fiction-ului. Pe măsură ce tehnologia avansează, cresc preocupările legate de viitorul omenirii pe Pământ, argumentând că colonizarea spațiului este un obiectiv realizabil și merită a fi amplificat[4]. Din cauza apropierii sale de Pământ, Luna a fost văzută din totdeauna ca cel mai evident loc pentru expansiunea spațială a omenirii.

Propuneri

Concept din 2006

Idei privind amplasarea unei colonii pe Lună datează înainte de era spațială. În 1638 episcopul John Wilkins scrie A Discourse Concerning a New World and Another Planet („Un discurs cu privire la o lume nouă și o altă planetă”), în care a prezis o colonie umană pe Lună. Konstantin Țiolkovski, printre altele, a sugerat, de asemenea, un astfel de eveniment în viitor. Începând cu anii 1950, un număr mare de concepte și modele au fost sugerate de oamenii de știință, ingineri, etc.

În 1954, Arthur C. Clarke a propus o bază lunară pe module gonflabile acoperite cu praf lunar pentru izolare. De asemenea, o navă spațială, asamblată pe orbita joasă a Pământului, urma să fie lansată spre Lună, iar astronauții urmau să construiască module-iglu și un catarg de radio gonflabil. Ideile ulterioare au inclus stabilirea unui dom permanent mai mare; un purificator de aer pe bază de alge; un reactor nuclear pentru furnizarea de energie; și catapulte electromagnetice pentru a lansa marfă și combustibil pentru navele interplanetare în spațiu.

În 1959, John S. Rinehart a sugerat că cea mai sigură metodă de proiectare ar fi o structură care ar putea „pluti într-un ocean staționar de praf”, la acel moment exista o teorie conform căreia la suprafața satelitului existau oceane de praf cu adâncimi de 1–1,6 km. Designul propus a constat într-o construcție în formă de cilindru cu jumătăți de cupole la ambele capete, și un scut micrometeoroid plasat deasupra bazei.

Propuneri recente

Începând cu 2006, Japonia a planificat să aibă o bază pe Lună către anul 2030[5].

Începând cu 2007, Rusia planifică crearea unei baze lunare în perioada anilor 2027–32[6].

În 2007, Jim Burke membru a Universității Spațiale Internaționale din Franța a declarat ca oamenii ar trebui să identifice un plan al păstrării culturii omenirii în cazul unui impact cu un asteroid, care ar putea anihila civilizația de pe Terra. A fost propusă o Arcă a lui Noe „lunară”[7]. Planificări ulterioare ar putea fi executate de către Grupul Internațional de Explorare lunară (ILEWG)[8].

Într-un discurs din ianuarie 2012, Newt Gingrich, candidatul republican la președinția americană, a propus un plan de a construi pe Lună o colonie americană până în anul 2020[9]. Cu toate acestea, unii consideră acest plan imposibil din punct de vedere economic, dar și o încercare de a acumula voturi prin entuziasmul public pentru călatoria spațială[10].

Avantaje – dezavantaje

+

Locații

Note

  1. ^ Japan vs. NASA in the Next Space Race: Lunar Robonauts
  2. ^ CRC Handbook of Chemistry and Physics (ed. 64th). . p. F-131. 
  3. ^ BBC NEWS Lunar mountain has eternal light
  4. ^ „House Science Committee Hearing Charter: Lunar Science & Resources: Future Options | SpaceRef – Space News as it Happens”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Staff Writers (). „Japan Plans Moon Base By 2030”. Moon Daily. Accesat în . 
  6. ^ RIA Novosti (). „Russia to send manned mission to the Moon by 2025 – space agency”. en.rian.ru. RIA Novosti. Accesat în . 
  7. ^ National Geographic News
  8. ^ Chittenden, Maurice (). „Mankind's secrets kept in lunar ark”. The Sunday Times. London. Accesat în . 
  9. ^ Chris Arsenault (). „Gingrich promises US 'moon base' by 2020”. Al Jazeera English. Accesat în . 
  10. ^ „Newt Gingrich's moon colony and Mars plan”. Slate Magazine. . Accesat în . 
  11. ^ Takahashi, Yuki (septembrie 1999). „Mission Design for Setting up an Optical Telescope on the Moon”. California Institute of Technology. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ PMID 11537565 (PubMed)
    Citation will be completed automatically in a few minutes. or expand by hand
  13. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Massimino D, Andre M (). „Growth of wheat under one tenth of the atmospheric pressure”. Adv Space Res. 24 (3): 293–6. Bibcode:1999AdSpR..24..293M. doi:10.1016/S0273-1177(99)00316-6. PMID 11542536. 

Legături externe