Carl Edward Sagan (n. , Brooklyn, New York City, New York, SUA – d. , Seattle, Washington, SUA) a fost un cunoscut astronom și astrofizician evreu-american, care a adus o mare contribuție la promovarea și popularizarea științei. A fost pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a inteligenței în Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărților sale cu temă științifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: Călătorie în Univers, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990. Odată cu acest serial a fost publicată și o carte cu același nume. Sagan a scris și romanul Contact care a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actrița Jodie Foster. A fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărți, și a publicat peste 600 de lucrări științifice și articole.
O mare parte din cariera sa și-a petrecut-o pe postul de profesor de astronomie la Universitatea Cornell, unde s-a și ocupat de Laboratorul de Studii Planetare.
Acesta a primit numeroase premii printre care se număra și un Pulitzer pentru non-ficțiune, câștigat prin intermediul cărtii sale The Dragons of Eden (Dragonii Edenului).
El a fost căsătorit de trei ori și a avut cinci copii. Sagan a murit din cauza pneumoniei, asociată cu cancer (myelodysplasia), pe data de 20 decembrie 1996, la vârsta de 62 de ani.
Sagan a urmat cursurile Universității din Chicago unde în anul 1960, acesta și-a obținut doctoratul în astronomie și astrofizică. Din 1962 până în 1968, acesta a lucrat la Smithsonian Astrophysical Observatory (Observatorul muzeului Smithsonian) din Cambridge, Massachusetts. Până în 1968, a predat și a făcut cercetare în cadrul Universității Harvard, până când s-a mutat la Universitatea Cornell din Ithaca, New York, devenind un profesor cu normă întreagă abia în anul 1971. Sagan a lucrat în asociere cu programul spațial al S.U.A încă de la conceperea acestuia în anii 1950', unde printre sarcinile sale a fost și aceea de a instrui astronauții participanți la misiunile Apollo.
Contribuțiile lui Sagan au fost vitale pentru descoperirea temperaturilor de la suprafața planetei Venus. În viziunea sa, Venus a fost uscată și foarte fierbinte, intrând astfel în contradicție cu paradisul imaginat de cei dinaintea sa. El a investigat emisiile radio venite dinspre Venus și a ajuns la concluzia că suprafața avea o temperatură de 500 °C (900 °F). Sagan este recunoscut în principal datorită cercetărilor sale asupra vieții extraterestre.
Pentru a onora activitatea științifică a lui Sagan, astronomul E. Bowell a numit 2709 Sagan asteroidul descoperit pe 21 martie 1982.[14]
|title=
(ajutor)
|title=
(ajutor)
|title=
(ajutor)
|titlelink=
(ajutor)
|